Publicat de: Kaaliope | octombrie 26, 2020

Singurătate

Mă simt singură. Singură ca un val izbit de țărm care a uitat să reîntregească marea. Mă simt pustiită de tot ce aș putea dărui, mă simt singură de așteptare, de îndoieli, mă simt singură cu o mie de cuvinte care nu vor să mai plece din suflet…

Singură si inutilă, pierdută între tot și nimic, dezorientată de acțiunea și inacțiunea unui suflet incoerent și jilav.

Ma simt singură și obosită cu această tăcere zgomotoasă și cu acest țipăt mut din mintea, trupul și sufletul meu…

Nu mă regăsesc nicăieri , respir bucăți ascuțite de gheață care-mi ajung în vene și artere și mă sfâșie…acolo undeva, sângerează, înăuntru îmi curge un șuvoi de sânge care mă lasă fără suflu…mă târăsc urlând după o frântură de lumină…dar totul e abandon inutil și nesfârșit…

Publicat de: Kaaliope | septembrie 10, 2020

m-am trezit in palma cu emotia apartenentei …iti zambeam deja cand am deschis ochii. Chiar daca nu erai fizic langa mine, te-am regasit in sufletul meu. Eram inconjurata de o liniste vorbitoare, de o pofta nebuna de viata…pentru ca tu, pentru ca eu, pentru ca noi…descopar in fiecare zi ce insemnam NOI…imi descopar fiecare rasuflare pentru tine, fiecare particica de corp pentru trupul tau, fiecare gand vreau sa ti-l impartasesc…traiesc ceva frumos in care sunt ancorata trup si suflet…si ma regasesc in acest NOI de acum…TE IUBESC! intr-un fel nou, simplu, cu emotii, cu poticniri poate uneori si stiu ca vreau sa merg cu tine pana la capatul lumii…si al vietii…

Publicat de: Kaaliope | aprilie 7, 2020

Suflet

Eu: Nu-mi e bine…

Tu: Ai nevoie de o cafea?

Eu: Nu, am nevoie de suflet.

Tu: Ai nevoie de un ceai?

Eu: Nu, am nevoie de suflet.

Tu: Ce te doare?

Eu: Sufletul…

 

Publicat de: Kaaliope | martie 7, 2020

Primavara

Viata iti ia uneori reperele, si ramai sec,  te clatini si toata vlaga se scurge din tine…orice sistem de referinta e anihilat si nu te mai regasesti…ti se intuneca pasii, si gandurile se razboiesc intre ele ducandu-te pe marginea prapastiei…zilele trec in reluare si te indrepti catre nicaieri…ce caut? ce sunt? care-mi e sensul? devii sclavul supliciului si uiti sa respiri, corpul te scutura dar tu vrei doar sa-ti devorezi durerea care ti s-a lipit ineluctabil de suflet…

Si tot viata iti da uneori, nenadajduit, inapoi intr-o secunda ce ai pierdut…ti se taie rasuflarea si o emotie incontrolabila te zguduie si te trezeste la viata…nici nu mai stiai ce astepti…uitasei ce cauti si cum si cand…si dintr-o data stii cine esti si care-ti e sensul…viata…Multumesc!

Bucuria de a regasi un suflet pe care l-ai crezut pierdut e o binecuvantare a vietii!

Publicat de: Kaaliope | februarie 24, 2020

cu sens sau fara…

demult intre noi s-a daramat calea…am ramas atarnati de frustrari si rani adanci…am incercat, pe rand, cu nepriceperea sfielii sa carpim puntea, dar nimic nu a fost posibil, gropile se transformasera in hau si vajaia atat de tare incat am asurzit si nu ne-am mai auzit unul pe altul… Cu gesturi schimonosite am incercat sa ne intandem o mana, dar am uitat sa ne smulgem tepii crescuti demult in palme…si am fugit, am fugit unul de altul, in doua directii diferite, tanjind in zadar dupa adierea complicitatii din iubirea care fusese o data…toate amintirile s-au transformat in chin…sufletele ne erau desfigurate. Viata ni le-a schingiuit si am platit pacate venite de nicaieri si niciodata plecate …suferinta ne-a adancit in cruzime si neindurare si ne-am razboit unul cu altul in loc sa ne pansam ranile…timpul a trecut peste noi dar n-a reusit sa ne reseteze, sufletul e neschimbat, poate ca trebuie sapat adanc sau poate am gresit epoca …dar dorul nu ne va abandona niciodata…ne iubeste prea mult ca sa ramana indiferent la supliciul fiecaruia…

Publicat de: Kaaliope | iulie 12, 2019

20 de ani…

Ieri ai fi implinit 20 de ani. Azi sunt 6 ani si jumatate de cand am pus pamant peste tine…

6322_348823891902362_1529149418_nMi-e atat de dor de tine Copilul meu Drag, in fiecare secunda, in fecare respiratie, in fiecare privire, in fiecare cuvant , in fiecare gand…

Timpul trece si ne schimba, doar tu ramai neschimbata. Iar acum mi-e dor de tine mai mult ca niciodata, pentru ca tu si doar tu esti o certitudine pentru mine, chiar si acum cand nu-mi mai vorbesti, cand nu te mai vad suranzandu-mi…Imi e greu, imi e foarte greu, am avut o perioada lunga dificila, stiu ca de acolo de unde esti ai vazut si ai simtit tot. Viata mi-a dat o lectie si in fiecare secunda m-am gandit ca intotdeauna ai fost langa mine cand mi-a fost greu, incercai din rasputeri, cu orice metode sa ma faci sa zambesc si sa-mi uit durerea. Veneai si-mi citeai povesti cand eram necajita, ma luai in brate. Imi zambeai, imi cantai, te maimutareai doar sa-mi treaca. Iti aduci aminte? Era cu cateva zile sa pleci catre nicaieri, m-am trezit intr-o dimineata si tu erai pe hol,  imi era rau, m-ai strans in brate si eu ti-am simtit trupul cald langa al meu si mi-ai spus ca ma iubesti. Te-am simtit de parca tu erai mama si eu copilul, am simtit ca ma iubesti si ca contez pentru tine…Nu erai un copil razgaiat care se preocupa doar de jocuri, erai un copil cu o sensibilitate coplesitoaresi si cu o empatie deosebila.

Cand am venit prima data din Franta, dupa trei luni de absenta aveai 2 ani si jumatate, am venit acasa cu teama in suflet ca nu ma vei mai recunoaste, dar momentul in care ai venit catre mine si mi te-ai aruncat in brate spunandu-mi „Mamiiiiiii !!! Mi-a fost dor de tine! Te iubesc cel mai mult din lume! ” nu va disparea niciodata din inima mea.

Imi amintesc o data ca ti-am povestit ca la Nuti si la Gheorghita sunt inundatii si ca vor muri animalele, ca nu mai au unde sa stea, ca grajdul lui Marcelica fusese inundat si ca gainile  si purcelusii erau in pericol. Stii ce mi-ai spus? „Mami, hai sa le facem loc la noi pe balcon!” Mi-au dat lacrimile.

Cand te uitai la filme cu mamaie durerea oamenilor te impresiona, mamaie mi-a povestit…Si da, cand stiai ca sunt necajita ai fi facut orice sa ma alini. Mai stii cand ma necajea Przemek? Mi-ai adus psihologia pentru copii si mi-ai spus ca daca vreau sa opresc lantul reprosurilor lui, sa nu l mai las sa ma supere trebuie sa nu-i mai alimentez starea, sa incetez sa vorbesc cu el, mi-ai spus ca in orice relatie de orice fel e nevoie de doi si ca atunci cand unul renunta la atac sau la contraatac, celalalt se va opri, caci se va adapta pentru ca nu ii mai e alimentata starea de nemultumire si nu mai are partener de conflict. Si asa a fost Iubita Mamii.

Te plang in fiecare secunda, desi altii spun ca nu e bine, dar…eu traiesc dupa regulile mele,  saptamana asta cel putin am simtit ca tot Universul se naruie fara tine…Am plans si m-am plans altora pentru durerea mea, am cersit cu lacrimi in suflet si sfasiata de durere o farama din timpul unora care te cunosteau mai bine ca oricine si cu care mi-as fi putut aminti de tine si cu care as fi putut rezona si retrai pentru cateva secunde in trecut o familie, o farama de timp care mi-ar fi putut alina durerea dar am fost trimisa la plimbare…si-au vazut de viata lor prezenta si au scuipat pe trecut. II IERT!

din fericire sunt si oameni, nu putini,  care mi-au inteles durerea, mi-au raspuns si in miezul noptii , au uitat ca a doua zi merg la munca sau au altele de facut si m-au alinat…care au facut sute de kilometri sa fie cu mine intr-o zi cand as fi vrut sa sarbatoresc dar nu am putut decat sa fiu schimonosita de durere…LE MULTUMESC!

Copilul meu drag, sunt atat de slaba si tu de acolo de unde esti te rog sa ma ajuti sa rezist pana cand voi ajunge la tine…

WhatsApp Image 2019-07-12 at 05.28.20 (3)

Publicat de: Kaaliope | iunie 20, 2019

Te-am iertat si atat…

Iertarea e un proces complex si complicat. Unii nu concepem sa iertam, ne simtim slabi daca iertam cuiva care ne-a ranit, sau chiar, uneori adus in pragul disperarii. Dar iertarea este un cadou pe care ni-l facem noua. E foarte greu sa ierti, si nu ma refer la fleacuri, la un ridicat de ton sau o nemultumire cotidiana superflua, ci la incercari in care ne macelarim sufletele , in care ne transformam in monstrii si muscam din cei care ne iubesc si pe care ii iubim. Din pacate nu-i putem rani decat pe cei care ne iubesc. Si de aici toata dificultatea iertarii…Cand am fost raniti credem ca nu suntem, sau nu am fost iubiti, dar nu e asa…sau asta simt eu…De multe ori spunem cuvinte mari, daca cineva te iubeste nu iti face rau, dar realitatea nu e chiar asa, iar noi nu traim in idealurile intalnite prin diferite carti, nu suntem copiii lui Osho. Nu spun ca nu-mi place sa citesc ce gasesc acolo, dar nimic nu e realist, totul e o utopie ce prezinta o lume idealizata in care fiecare renunta la el, da tot si nu asteapta nimic…si asta nu e viata reala.

Am gresit si mi s-a gresit. La inceput am fost manioasa, nu am dormit nopti intrebandu-ma de ce, strangand perna in dinti de durere, mangaind catelul si pisicile in absenta unui suflet uman, hohotind cu sughituri langa o perna goala. Am bantuit strazi fara sens, m-am clatinat si am simtit ca durerea ma descompune. Mi-am analizat greselile si mi-am gasit scuze pentru orice…am condamnat, am gandit ca e doar vina lui, m-am justificat prin faptul ca sunt om si greseala e omeneasca. Si da, asa este, dar asa justificam si ranile ce mi s-au facut , iar asta nu-mi convenea, era mai simplu sa arunc totul pe el. Am pretins ca greseala lui e de neiertat si de nejustificat , ca doar a mea poate fi inteleasa si justificata…Dar nu e asa…apoi am vrut sa iert, din egoism, nu din bunatate, auzisem ca iertand te simti mai  bine, dar nu stiam cum. Am crezut ca simpla hotarare de a ierta ma va duce acolo, dar nu a fost asa, pentru ca nu iertam cu sufletul deschis ci doar din dorinta de a-mi fi mie mai bine. M-am zvarcolit neintelegand de ce nu pot ierta, am crezut ca am iertat dar ma trezeam sfasiata de durere si ranchiuna si mi-am dat seama ca asta nu e iertare. Iertarea aduce liniste. Au fost fapte care m-au facut sa urlu de durere saptamani in sir. Si am vazut la inceput doar faptele lui. A trecut timpul si am inceput sa uit partea urata, mi-am reamintit partea frumoasa si am vrut sa chem inapoi ceea ce pierdusem, dar nu mai era posibil…alta suferinta, am presupus lucruri fara sa intreb, din orgoliu,  am atribuit celuilalt lipsa de sentimente, dar era doar ranchiuna mea…Apoi intr-o zi am crezut ca o sa mi  se dezintegreze si sufletul si trupul de chin…totul era o tortura…si mi-am dat seama ca nu exista leac miraculos pentru durere, pur si simplu trebuie sa treci prin ea, dorinta de a o face sa dispara nu functioneaza. Si m-am lasat prada ei si m-a devorat zile in sir…Pana cand aproape m-a paralizat…apoi incet, incet partea umana si-a facut datoria, mintea a inceput sa lucreze si mi-am asumat partea mea de greseala. Dar nu a fost suficient. Am vazut o farama de lumina  in momentul in care m-am pus in locul celuilalt si am inteles de ce m-a ranit, la randu-i, am vizualizat in gand realitatea si mi-am dat seama ca e consecinta faptelor mele, ca eu produsesem asta, si ca trebuie sa traiesc asa. Mi-am acceptat emotiile : regretul, furia, gelozia, ciuda, vina, mania. La inceput am refuzat sa accept ca sunt rea, manioasa, ca port pica, ca am exagerat ca sa intorc situatia in favoarea mea, sau ca sa fiu compatimita sau ca sa primesc atentie si multe alte emotii negative. Pe masura ce le constientizam si le puneam “pe masa” sentimentele negative se atenuau. Si peste toate acestea mi-am spus ca am in mine toate resursele de care am nevoie ca sa merg mai departe, ca frumosul nu a incetat niciodata sa existe in viata mea si ca am pentru ce sa merg mai departe…Si atunci am iertat, am iertat celuilalt macelul sentimentelor mele, si m-am simtit eliberata, linistita. Mi-am deschis sufletul si i-am spus celuilalt ce simt fara sa astept nimic in schimb, si asta m-a eliberat…si am acceptat prezentul…

Cu tine am facut pace… acum trebuie sa fac pace cu mine…

WhatsApp Image 2019-06-20 at 12.33.18

Publicat de: Kaaliope | martie 19, 2019

Inconturnabil

Ma dor gandurile, ma doare fiecare respiratie, ma doare sa traiesc, ma doare sa mor, ma doare sa fug , ma doare sa stau…

Sunt doar o rana deschisa peste care biciuie o furtuna cu sare…

tot in jurul meu imi aminteste de suferinta…orice vorba imi face acum si rau si bine, orice privire ma arde, pentru ca orice zambet mi-aduce si un alt zambet dar si o schimonoseala in suflet… tot ce-mi face bine imi face inconturnabil si rau si nu vad unde mijeste o farama de lumina…

in urma e suferinta, inainte e suferinta iar acum si aici e o deznadejde muta…

Publicat de: Kaaliope | ianuarie 18, 2018

Ca un ȋnger

Şi apare
ca o boare
să ȋmi dea o sărutare,
Şi rămâne
o minune,
Ca o zi ce nu apune.
Apoi… pleacă,
doar in joacă.
Mă sărută
să ȋmi treacă
dorul care mă cuprinde
când nu-i simt tâmpla fierbine…

WP_20170916_15_58_33_Rich_LI 00

Publicat de: Kaaliope | august 22, 2017

Parfum

După o lungă căutare…
de nu ştiu ce…de nu ştiu cum…
Într.o secundă de miracol
Am dat cumva…de un parfum…

Cu ochii-nchişi, pe negândite,
Ne-am prins în dansul lui, zănateci,
Făr’a visa că ne va lua,
De fapt, în jocul lui, ostateci…

Ne-am strecurat printre arome
De sentimente şi senzaţii,
În ritm intens de „împreuna”,
Cu-ntretăiate respiraţii

Cu gândurile-nlănţuite,
Buzele calde, căutânde,
Ne-am lăsat duşi de-acel parfum
Oricând, oricum şi pe oriunde…

Publicat de: Kaaliope | noiembrie 3, 2016

Necunoscut

Esti un amestec desantat de agonie si extaz

Scaldat in mocirla neputintei

Descantat de chinul gandurilor si ciopartit de revolta

Pustiit de nelocuitul sufletului din tine.

Taine abandonate picurate in potirul disperarii,

Cautari clandestine pe un drum neumblat

Neacceptari ascunse de o masca perfida

Placata pe o explozie de emotii profunde…

masca-drag-1

Publicat de: Kaaliope | august 11, 2016

Autodéfinition

Je suis un bouquet de frissons vers le ciel
Un bout de lumière aux soupirs essuyés
Un sourire qui trésaille au brin d’une chandelle
A la fois une idée et des mots oubliés…

Je suis une tempête arrosée des nuages,
Un volcan dérisoire en éclat infinie,
Je suis un abîme tributaire au sillage
Je suis comme une mer libérée la nuit!

J’suis l’incertitude jetée en plein espoir,
Je suis l’évidence sur des sables mouvants,
Je suis la réponse au problème de plus tard,
Un chemin de nul part quand on va au néant.

Une pensée qui effleure sans entrave ton esprit
Qui va et qui vient, sans trop de bruit
Je suis comme cela…tu le sais…j’te l’ai dit…
Comme un geste, qui parfois, devient interdit…

Pour toi

Publicat de: Kaaliope | septembrie 9, 2014

Sufletul se vestejeste

Nu m-am gandit niciodata ca sufletul se poate vesteji…Nici acum nu ma gandesc, dar simt…Mereu mi-am imaginat ca tot ce e pe pamant se vestejeste, deterioreaza, dispare, dar nu sufletul, el dainuie in aceeasi stare, e vesnic , tot ce e aici e trecator, doar sufletul are dreptul sa treaca dincolo…Si totusi sufletul se vestejeste! ratiunea si simtirea nu au nimic in comun!

Transformarea sufletului e sigura, insa definitia lui NU ! Conform DEX sufletul reprezinta „Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului”. insa DEX-ul e o chestie care nu simte, el reda ceea ce au gandit altii, nu ce au simtit, caci nimeni nu poate reda simtirea, ea ne e proprie. Deci nimeni nu stie ce e sufletul, desi toti avem unul, sau asa umbla o vorba.

In mod ciclic sufletul se vestejeste si apoi infloreste, ars sau hranit de pietrele de hotar ale vietii ! Ne poarta dintr-o stare in alta, ne urca si ne coboara, ne face sa plangem de fericire sau sa urlam de durere.

Fericiti cei ce inca au lacrimi. Durerea fara lacrimi e istovitoare, te macini pe dinauntru in timp ce ceilalti cred ca inauntrul tau e plin de stelute lucitoare si fluturi viu colorati. Singuratatea suferintei transforme uscaciunea in seceta, iar in suferinta esti mereu singur, pentru ca nimeni nu simte ca tine, iar tu nu vei putea face pe nimeni sa simta ce simti tu. E o bucla fara iesire.

Sufletul se vestejeste, infloreste…iar uneori uita sa mai infloreasca. paginile vietii se rotesc una dupa alta, si deodata ajungi la una ce se rupe vulcanic…stai si te uiti, toate paginile sunt transformate si cele „citite” dar mai ales cele „necitite”…lipsesc franturi de fraze, cauti sensul pe care il asteptai in roman..dar…o pagina rupta arunca arome de suflet vestejit peste toate cele care vor urma…

 

Aranjament floral din flori uscate-20396

Publicat de: Kaaliope | iulie 11, 2014

15 Ani…La multi ani Copilu’ unde vei fi tu !

Diana 6 ani

 

15 Ani…15 Ani de cand am simtit ce inseamna sa fii mama. Auzisem eu ca e ceva fenomenal si altfel decat orice traiesti, dar habar nu am avut cum. Si intr-o duminica dimineata, pe la 6h00 bebelusul pe care il incalzisem bine in burtica timp de 8 luni si o saptamana a decis sa iasa in lume, sa imi aduca, sa ne aduca cea mai mare bucurie din viata unui parinte, aceea de a avea copii sanatosi. Si da, universul mi-a dat un copil sanatos si frumos si vesel non stop. mai tarziu am aflat ca Universul, aceasta chestie ne nepatruns cateodata a inzestrat-o pe Diana-Elena si cu multe alte haruri, un copil exceptional.

Si am avut un copil sanatos, bun si frumos pana cand tot universul a decis ca rolul lui s-a terminat aici, la noi. Ce inseamna oare ” la noi” si „dincolo”. Eu nu stiu si nu inteleg, tot ce stiu e ca intr-o zi copilul meu a plecat de ” la noi” . De fapt nu cred ca a plecat, ea nu ar fi plecat niciodata de langa noi, mami , tati si altii pe care ii iubea. Ii placea atat de mult lumea. Fiecare dimineata era numai un zambet. A luat-o cineva, poate ca tot universul acesta de neinteles. Sa accept ? Cum sa accept asa ceva ? GREU! TERIBIL! Si totusi cand timpul trece si tu vezi ca nu mai poti vorbi nimanui despre copilul tau minunat, despre ce nazdravanii a mai facut, despre cum a evoluat, despre bratele intinse catre tine intr-o iubire nemasurata, realizezi ca chiar NU MAI ESTE ! Nu mai poti imbogati albumul de poze decat cu imagini reeditate din trecut in care realizezi cat de fericit erai. Si tot haul din lume ti se coboara in suflet prabusindu-te in cruda realitate, copilul tau nu mai este langa tine si apogeul deznadejdii te cuprinde cand esti obligat sa asociezi acestuia cuvantul NICIODATA ! Nu mai revine NICIODATA, nu iti va mai surade NICIODATA, nu ii vei mai auzi glasul NICIODATA, nu o vei mai putea strange in brate NICIODATA! Deodata, intr-o fractiune de secunda Universul ti-a transformat TOTUL in NICIODATA. trebuie sa traiesti cu el pana cand si tu vei deveni NICIODATA pentru altii, dar poate ca atunci pentru copilul tau vei redeveni TOTDEAUNA !

Ar fi implinit 15 ani astazi. S-ar fi trezit fericita, cu ochii scrutatori dupa cadoul mult asteptat. Sigur o carte sau ceva din viitoarea era nanologica – ceva EPIC !

Diana, Copilu’ orice zi e plina de tine, orice tacere se umple cu glasul tau drag, orice farama de spatiu are chipul tau drag oglindit in ochii mei.

Atat de mult te-am vrut inapoi , aici langa noi, iarasi, sa fii cu mami si tati , pana cand intr-o zi cineva mi-a spus ca daca am sa te tot chem tu vei fi trista si nu iti vei gasi drumul ACOLO. Nu stiu unde anume ACOLO, dar gandul ca tu nu iti poti gasi calea m-a naucit. Si atunci mi-am interzis sa te mai chem AICI, ca sa iti fie bine sa poti ajunge ACOLO. habar nu am care e binele tau de acum, nu am nici un fir care sa imi spuna ceva , cat de putin despre ce ai devenit tu acum. Asa ca poate acel cineva are dreptate. Eu stiu ca te-am lasat intr-un mormant, peste care a trebuit sa arunc niste bulgari de pamant, asa se spune, habar nu am ce inseamna. Nici macar nu am mai apucat sa-ti vad chipul cand te-au coborat, erai deja cu giulgiul pe fata si asta mi-a adus disperarea, era prima data cand te vedeam cu cearceaful acela hidos, pana si la spital in clipa cand sufletul tau si-a luat zborul de la trup te-au lasat cu fata dezgolita, dar atunci nu, te-au inchis intr-o carpa alba..ca sa ce ? Cum ai plecat tu de „la noi” si ai ajuns DINCOLO?

OFFF…la Multi Ani Copilu’ DINCOLO unde sper sa fii tu acum si unde sper sa te intalnesc odata !

Si nici macar nu pot sa-ti fac un tort…sau sa-ti organizam ziua, sau sa orice vrei tu…Mi-e dor intr-un fel fara sens si fara culoare, un fel in care tot sufletul se simte coplesit de imensul spatiu pe care il umpleai tu si care acum e GOL GOL GOL

Publicat de: Kaaliope | martie 12, 2014

Îndrăgostit de un înger

“Îndrăgostit de un înger – cum (ne) ajutăm după pierderea partenerului de viaţă”

Simplu…durere si speranta…multa durere si un licar de speranta…Va invit sa petreceti duminica 16 martie, de la 18h00 la 20h00, doua ore langa Mihaela si invitatii ei…nu va pot promite doar rasete si momente hazlii, dar va pot promite suflet, mult suflet…Multumesc Mihaela ! Multumesc Radio Rapana! va asteptam cu drag !

Doliu 01

http://www.existaviatadupadoliu.ro/2014/03/live-pe-16-martie-iubire-pierdere-si-speranta/

http://www.radio-rapana.ro

Publicat de: Kaaliope | martie 4, 2014

Stare

În suflet scormonește obida și pustiul
Și-și fac-așezământ în carnea-mi deșirată,
Îmi putrezește corpul de moarte respirândă
Tânjing după aprinderi nestinse de-altă dată.

În inimă mocnește perplexul și misterul
Din sângele-nghețat de groază și durere,
Cărând printre secunde de viață furibundă
Doar tunete născute de urlete-n tăcere.

Înaintez în zile, cu mintea-mprăștiată,
Fără-nțeles și țel, cu gânduri zvârcolinde,
Cărând în amintiri o viața inspravită
Prea crud și prea din vreme…acum printre morminte !

20140111_141049

Publicat de: Kaaliope | ianuarie 8, 2014

A trecut un an…

Uitarea este lucrarea timpului…cu timpul va fi „mai bine” doar ca „mai bine” isi pierde chintesenta in fata mortii…In fata mortii impotriva firii, timpul adanceste ranile, pune sare si freaca bucatile de suflet zdrobite intre ele…

ca o sinusoida revin amintiri cu care nu stii ce sa faci, vrei sa le uiti caci iti zdrelesc inima ca o sarma ghimpata , dar vrei si sa le pastrezi caci sunt ale tale, ale copilului tau ascuns acum sub tacerea zeilori…incerci cu disperare sa vezi doar surasul lui, sa-i regasesti manutele intinse catre tine si glasul plin de iubire cand te striga „Mami!” sau „Tati” , dar totul s-a scurs in cateva cuvinte inghetate in memoria ta de un apel telefonic…viata ta e alta intr-o clipita, ratiunea isi dezvaluie toata hidosenia adevarului pe care vrei sa-l transformi in imposibil…doar ca sarcasmul vietii nu te lasa, te trezeste, nici tu nu stii la ce, caci nu e nici viata, dar nici moarte…Infrigurat iti cauti jumatatea, si va rugati impreuna ca zeii sa faca un miracol si sa va lase pruncul langa voi…va spuneti unul altuia ca trebuie sa fiti tari si va priviti ingroziti de imensitatea durerii care a cazut de nicaieri si s-a instalat cu nepasare in voi…

scartait de roti, telefoane date oriunde ca sa stiti macar starea copilului, franturi de vesti care nu fac decat sa va adanceasca incertitudinea si sa va curme speranta ca ingerii nu au inceput deja sa pregateasca primirea sufletului ei in rai…

agitatie, medici care confirma ca e grav, ca e foarte grav, gravitate 4 pe o scara de la 1 la 4, resuscitari continue de ore intregi…un firicel translucid de speranta inconjurata de groaza…asteptari pline de lacrimi si de cuvinte nerostite…clepsidra timpului isi urmeaza nestingherita cursul iar voua va e frica de orice pas care se apropie de salon…oare aduce speranta sau abisului umplut de intuneric ? ve priviti terifiati unul pe altul caci suferinta aduce tacere, cuvintele nu-si mai au rostul, doar imbratisarile va spun ca trebuie sa sperati nesperabilul pentru copilul zamislit impreuna…unicul vostru copil…credeti in puterea gandurilor si a rugaciunilor si tot ce faceti e sa va strangeti din ce in ce mai tare zdrobiti sub talpa grea a asteptarii…

o voce va aduce o farama de lumina…exista o speranta, respira fara aparate, fata vi se lumineata putin, se poate, va fi bine , sigur va fi bine…” sa trecem peste asta, si apoi vom merge la cei mai buni medici si se va recupera”….apoi intr-o secunda, cativa pasi singuratici in mijlocul noptii, pe holul unui spital cufundat intr-o liniste deja mormantala, va arunca in haos, moartea va fura ratiunea si realitatea vi se arata cu toata hidosenia dezlantuita…va sprijiniti unul pe altul mergand sa vedeti chipul copilului care deja s-a nascut in viata de dupa moarte… Chiar daca urletul sta sa iasa din piept, zgomotele nu sunt permise caci oamenii din spital dorm…priviti inghetati trupul care tocmai isi ia adio de la suflet…e calda inca, dar nemiscata, intinsa pe masa… « Doamne, cat de frumoasa e ! » Au tuns-o, dar cat e de frumoasa ! » Nu se vede decat chipul, restul corpului zace sub cearceaful de spital, viata isi ia adio mult prea devreme…

Lumea se prabuseste inauntrul vostru si toate reperele dispar, nici macar nu stiti sa traiti fara ea…

Nimic nu mai e la fel, oricat ai vrea sa pretinzi ca esti tare si ca, in final va trece , nu trece, trec doar lacrimile si devii sclavul inutilitatii si al neputintei. Nimeni si nimic nu-ti mai aduce copilul inapoi ! Vointa muta muntii din loc dar nu invinge moartea… Moartea scurge de vlaga si te schimba pentru totdeauna…

Nu mai ai viata ta…ti-ai azvarlit-o voluntar printre bucatile de pamant ce-ti acopera copilul pentru totdeauna…respiri cu gandul la lumea in care ti-a plecat pruncul dar in care tu nu incapi inca…

Ne e dor de tine Copilu’ ! ENORM…

Mami si Tati

PS.

Fotografii : prima si ultima fotografie a Dianei
Diana a-Z

Publicat de: Kaaliope | noiembrie 11, 2013

Pe buze e zâmbet

Pe buze e zambet 000

Publicat de: Kaaliope | noiembrie 11, 2013

Îndemn

De viaţa greu te-a încercat,
De-ai suferit ce n-ai visat,
De sufletul ţi-a fost bătut,
Nu renunţa de la-nceput !

De ochii trişti ţi-au fost de plâns,
De buzele demult n-au râs,
De totu-n jur iţi este gri,
Ridică-te, ca să-ţi revii !

Şi nu te luptă, doar iubeşte,
Împarte binele ce creşte
Din gânduri calde, -ngăduinţă,
Mereu, cu-ntreaga ta fiinţă !

Publicat de: Kaaliope | septembrie 9, 2013

Manuscrisul cu gânduri

De când sfârşitul ţi-a deschis
Doar calea către Paradis,
Îţi scriu în gând un manuscris,
Cuvânt de dor, de nedescris.

Şi dacă nu ţi l-am trimis,
E pentru c-am avut un vis,
Că Dumnezeu mi-ar fi promis,
Că vii-napoi din Paradis.

Şi dacă visul mi-e permis,
E pentru că nu ştiu precis,
Că locul ţi-e pe veci decis,
Acolo sus, în Paradis.

Iar dacă drumul ţi-e închis,
Şi să te-ntorci ţi-e interzis,
Să ştii că mie îmi e scris
Să ţi-l aduc…în Paradis…

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat: