De-ți plânge sufletul, să știi că undeva,
Ascuns între petalele de gânduri,
Rătăcitor, se-așează-n palma ta
Curgând printre emoțiile-n rânduri
Un strop desprins din inima cuiva…
Deschide-i ușa, fă-i un loc în tine,
Nu îl goni spunând ca n-ai cerință,
Lasă-l să-ți dea fărâma lui de bine
Pe cât de mult îi este cu putință.
Toată lumina lui ți se cuvine…
De nu va ști exact cu ce cuvinte
Să-ți scrie versuri care să te-aline,
Nu-l dojeni, căci inima nu minte
Și nu rostește vorbe anodine,
Ea-ți împletește dragoste-n veșminte…
E-un strop de inimă, cu zâmbet și culoare,
Ce vrea să reînveți tangoul fericirii,
Ți-aduce-n mână un crâmpei de soare,
Iară pe buze-ți pune sărutul iubirii.
Nu-l pierde, ia-l, te rog…nu e un oarecare!
„Nu-l pierde, ia-l, te rog … Nu e un oarecare”.
Foarte adevarat si niciodata intamplat.
Superb !
By: Bob on ianuarie 16, 2012
at 6:43 am
E incredibil cum iti merg la inima cuvinte in care te regasesti. Dintr-o data stii ca nu esti singur, singurul, uitatul.
E foarte frumoasa poezia ! Foarte, foarte frumoasa !
By: Bob on ianuarie 16, 2012
at 12:46 pm
S-ar zice ca suferinta cuiva iti aduce o usurare…dar nu, nu suferinta
celuilalt o naste…ci constientizarea ca nu esti singura chestie gresita intr-o lume plina de perfectiune…ca nu esti singurul care habar nu are cum sa-si adune faramele de disperare cand ceilalti isi poarta fericirea la vedere…
By: Kaaliope on ianuarie 16, 2012
at 1:12 pm
Exact !
By: Bob on ianuarie 16, 2012
at 2:53 pm
picaturi, picate din picaturi
By: myx on ianuarie 16, 2012
at 2:26 pm
picatura care uda inima
By: alinareamea on ianuarie 16, 2012
at 5:14 pm