Amorf

Cred că am murit, am trăsături cancerigene,
Şi totuşi trupul încă îmi tresare,
Iar sângele nu mi-l mai simt în vene,
Şi totuşi curge-ntruna şi carnea mă doare.

Mă simt ca-ntr-un cosciug,
Şi totuşi am impresia că merg,
Dar spaţiu-i mic, nu reuşesc să fug
De umbrele ce pe pereţi converg.

Văd câte-un craniu, oase asamblate,
Dar pare înzestrat cu glas
Sfârşituri peste tot abandonate,
Dar parcă totuşi nu-i ultimul pas.

Oare-am murit şi ceilalţi au trăit?
Sau vie-mi port cadavru-n cimitire?
Oare-s prezentă printe absenţe dragi?
Sau am rămas în gând doar amintire?