Publicat de: Kaaliope | aprilie 8, 2012

Scrisoare de dragoste…la piață


Îndemânarea azi nu-mi este de folos
Și sacul cu cuvinte l-am rătăcit cu totul
Orice parcă îmi iese direct cu susu-n jos
Și literele-n frază nu vor să-și știe locul.

Scrisoare de amor ar trebui să-ți scriu
Dar inspirația nu vine, se lasă așteptată
Și dead-lin-ul se-apropie, ce-i pasă că nu știu
Azi slovelor să dau o tentă romanțată?

Ceva cu sori și stele din minte-ncerc să scot
Dar ochii-mi văd doar sacul umplut cu barabule
Pe toți dracii! Duioasă azi, zău, să fiu nu pot
Încerc s-o dau pe-amor dar mi-e poftă de mure!

Și-as vrea să-ți spun iubire că sufletul ți-l sorb
Că gândul se-nfioară de șoapta-ți suspinată
Dar, vai, sufletul meu azi e cam chior și orb
Ar bea puțină bere și-am mânca o salată.

De mare și de valuri o vorb-aș încerca
Dar mintea se întoarce la morcovi și la ceapă
Fasole aurie, cu roșii câteva
La prazul din castron, la lintea fiartă-n apă.

Misterul din abis și străluciri nebune
Aș vrea să colorez din degete stângace
Dar limba mi-ar gusta parc-un orez cu prune
Și gura mi-ar sorbi o ciorbă de potroace!

Iubire, azi nu pot să scriu melancolie
Mi-e gândul doar la supe și fripturi rumenite
Deci rogu-te să-mi fii desertul nebunie
Transformă-te, acum, în fructe pârguite!

Zemoase, ca să pot mușca încet, încet din tine
Papila gustativă să-mi fie dezmierdată
HM…ce substanță dulce, ce miresme divine
Acum ca te-am mâncat, mi te mai dai o dată?

Că parcă mi-a venit așa, neașteptată
O poftă nebunească să-ți declar iubirea mea nemăsurată!!!!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: