Publicat de: Kaaliope | Octombrie 21, 2012

Mărturisire


Eu am crezut că nu te căutam,
Că ai venit, iubire, nechemată,
Dar sufletul îşi aştepta pe-un ram
Un foşnet de poveste ne-ntâmplată.

Ţi-am reproşat că este vina ta,
Că m-ai vrăjit cu gesturi şi priviri,
Te-am acuzat ades că trebuia
Să nu-mi ţeşi viitoare amintiri.

Dar jinduiam cu trupul amorţit
Atingerea din mâinile-ţi divine,
Şi şoaptele rostite-n asfinţit
Ţi le lipeam cu patimă de mine.

M-am răzvratit că poate nu de-ajuns
Mi-ai arătat dovezi că eşti reală,
Şi-am aşteptat poate prea des răspuns
Unde tăcerea îmi părea banală.

Orice cuvânt ţi l-am sorbit arzând
Cu inima bătând doar pentru tine,
Şi-n toate rugile ce le spuneam în gând
Te-am îmbrăcat doar în lumină şi în bine.

Te-am ocărat că liniştea mi-ai luat-o,
Că lacrimi mi-ai adus inexorabil,
Că inima la cazne mi-ai supus-o
Că totul devenea insuportabil.

Dar nu era aşa, iubire dragă,
Te-am aşteptat demult, inconştient,
Şi te-am cerut să mi te dai întreagă,
Căci fără tine totul e convalescent.

Şi te primesc cu tot ce ai in tine,
Fărâme de extaz şi agonie,
Cu clipa care pleacă şi-apoi vine,
Cu tot ce mă ucide şi mă-nvie…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: