Natură moartă

Râul poart-al tău surâs,
Ochii tăi îi văd când curge,
Sufletu-mi în el se duce
Şi il simt tot descompus,
Între astă viaţă crudă
Şi promisa nemurire,
Unsă cu desăvârşire,
Pomenită doar cu ciudă .

Foşnetul îţi poartă glasul,
Fericit , exuberant,
Cu-n discurs nediletant
Ce-n surdină-şi strigă ceasul
Că secundele-s trecute,
Că minutele sunt reci,
Că nu vrei, dar c-ai să pleci
Către alte timpuri mute.

Muntele-ţi ştie tăcerea
Ce stătea sub paşii tăi,
Prin popasuri sau pe căi,
După cum iti era vrerea.
Numai gânduri luminoase
Împărţeai către natură,
În nimic nu aveai ură,
Toate îţi erau frumoase.

Lipit strâns de trupul meu,
Peste tot stă suflul tău,
Te culeg şi-n vârf şi-n hău
Sperând să te nasc „MEREU” …

Publicitate