Publicat de: Kaaliope | Mai 8, 2013

Natură moartă


Râul poart-al tău surâs,
Ochii tăi îi văd când curge,
Sufletu-mi în el se duce
Şi il simt tot descompus,
Între astă viaţă crudă
Şi promisa nemurire,
Unsă cu desăvârşire,
Pomenită doar cu ciudă .

Foşnetul îţi poartă glasul,
Fericit , exuberant,
Cu-n discurs nediletant
Ce-n surdină-şi strigă ceasul
Că secundele-s trecute,
Că minutele sunt reci,
Că nu vrei, dar c-ai să pleci
Către alte timpuri mute.

Muntele-ţi ştie tăcerea
Ce stătea sub paşii tăi,
Prin popasuri sau pe căi,
După cum iti era vrerea.
Numai gânduri luminoase
Împărţeai către natură,
În nimic nu aveai ură,
Toate îţi erau frumoase.

Lipit strâns de trupul meu,
Peste tot stă suflul tău,
Te culeg şi-n vârf şi-n hău
Sperând să te nasc „MEREU” …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: