Nu m-am gandit niciodata ca sufletul se poate vesteji…Nici acum nu ma gandesc, dar simt…Mereu mi-am imaginat ca tot ce e pe pamant se vestejeste, deterioreaza, dispare, dar nu sufletul, el dainuie in aceeasi stare, e vesnic , tot ce e aici e trecator, doar sufletul are dreptul sa treaca dincolo…Si totusi sufletul se vestejeste! ratiunea si simtirea nu au nimic in comun!
Transformarea sufletului e sigura, insa definitia lui NU ! Conform DEX sufletul reprezinta „Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului”. insa DEX-ul e o chestie care nu simte, el reda ceea ce au gandit altii, nu ce au simtit, caci nimeni nu poate reda simtirea, ea ne e proprie. Deci nimeni nu stie ce e sufletul, desi toti avem unul, sau asa umbla o vorba.
In mod ciclic sufletul se vestejeste si apoi infloreste, ars sau hranit de pietrele de hotar ale vietii ! Ne poarta dintr-o stare in alta, ne urca si ne coboara, ne face sa plangem de fericire sau sa urlam de durere.
Fericiti cei ce inca au lacrimi. Durerea fara lacrimi e istovitoare, te macini pe dinauntru in timp ce ceilalti cred ca inauntrul tau e plin de stelute lucitoare si fluturi viu colorati. Singuratatea suferintei transforme uscaciunea in seceta, iar in suferinta esti mereu singur, pentru ca nimeni nu simte ca tine, iar tu nu vei putea face pe nimeni sa simta ce simti tu. E o bucla fara iesire.
Sufletul se vestejeste, infloreste…iar uneori uita sa mai infloreasca. paginile vietii se rotesc una dupa alta, si deodata ajungi la una ce se rupe vulcanic…stai si te uiti, toate paginile sunt transformate si cele „citite” dar mai ales cele „necitite”…lipsesc franturi de fraze, cauti sensul pe care il asteptai in roman..dar…o pagina rupta arunca arome de suflet vestejit peste toate cele care vor urma…
Kaaliope 
Lasă un răspuns