Te-am iertat si atat…

Iertarea e un proces complex si complicat. Unii nu concepem sa iertam, ne simtim slabi daca iertam cuiva care ne-a ranit, sau chiar, uneori adus in pragul disperarii. Dar iertarea este un cadou pe care ni-l facem noua. E foarte greu sa ierti, si nu ma refer la fleacuri, la un ridicat de ton sau o nemultumire cotidiana superflua, ci la incercari in care ne macelarim sufletele , in care ne transformam in monstrii si muscam din cei care ne iubesc si pe care ii iubim. Din pacate nu-i putem rani decat pe cei care ne iubesc. Si de aici toata dificultatea iertarii…Cand am fost raniti credem ca nu suntem, sau nu am fost iubiti, dar nu e asa…sau asta simt eu…De multe ori spunem cuvinte mari, daca cineva te iubeste nu iti face rau, dar realitatea nu e chiar asa, iar noi nu traim in idealurile intalnite prin diferite carti, nu suntem copiii lui Osho. Nu spun ca nu-mi place sa citesc ce gasesc acolo, dar nimic nu e realist, totul e o utopie ce prezinta o lume idealizata in care fiecare renunta la el, da tot si nu asteapta nimic…si asta nu e viata reala.

Am gresit si mi s-a gresit. La inceput am fost manioasa, nu am dormit nopti intrebandu-ma de ce, strangand perna in dinti de durere, mangaind catelul si pisicile in absenta unui suflet uman, hohotind cu sughituri langa o perna goala. Am bantuit strazi fara sens, m-am clatinat si am simtit ca durerea ma descompune. Mi-am analizat greselile si mi-am gasit scuze pentru orice…am condamnat, am gandit ca e doar vina lui, m-am justificat prin faptul ca sunt om si greseala e omeneasca. Si da, asa este, dar asa justificam si ranile ce mi s-au facut , iar asta nu-mi convenea, era mai simplu sa arunc totul pe el. Am pretins ca greseala lui e de neiertat si de nejustificat , ca doar a mea poate fi inteleasa si justificata…Dar nu e asa…apoi am vrut sa iert, din egoism, nu din bunatate, auzisem ca iertand te simti mai  bine, dar nu stiam cum. Am crezut ca simpla hotarare de a ierta ma va duce acolo, dar nu a fost asa, pentru ca nu iertam cu sufletul deschis ci doar din dorinta de a-mi fi mie mai bine. M-am zvarcolit neintelegand de ce nu pot ierta, am crezut ca am iertat dar ma trezeam sfasiata de durere si ranchiuna si mi-am dat seama ca asta nu e iertare. Iertarea aduce liniste. Au fost fapte care m-au facut sa urlu de durere saptamani in sir. Si am vazut la inceput doar faptele lui. A trecut timpul si am inceput sa uit partea urata, mi-am reamintit partea frumoasa si am vrut sa chem inapoi ceea ce pierdusem, dar nu mai era posibil…alta suferinta, am presupus lucruri fara sa intreb, din orgoliu,  am atribuit celuilalt lipsa de sentimente, dar era doar ranchiuna mea…Apoi intr-o zi am crezut ca o sa mi  se dezintegreze si sufletul si trupul de chin…totul era o tortura…si mi-am dat seama ca nu exista leac miraculos pentru durere, pur si simplu trebuie sa treci prin ea, dorinta de a o face sa dispara nu functioneaza. Si m-am lasat prada ei si m-a devorat zile in sir…Pana cand aproape m-a paralizat…apoi incet, incet partea umana si-a facut datoria, mintea a inceput sa lucreze si mi-am asumat partea mea de greseala. Dar nu a fost suficient. Am vazut o farama de lumina  in momentul in care m-am pus in locul celuilalt si am inteles de ce m-a ranit, la randu-i, am vizualizat in gand realitatea si mi-am dat seama ca e consecinta faptelor mele, ca eu produsesem asta, si ca trebuie sa traiesc asa. Mi-am acceptat emotiile : regretul, furia, gelozia, ciuda, vina, mania. La inceput am refuzat sa accept ca sunt rea, manioasa, ca port pica, ca am exagerat ca sa intorc situatia in favoarea mea, sau ca sa fiu compatimita sau ca sa primesc atentie si multe alte emotii negative. Pe masura ce le constientizam si le puneam “pe masa” sentimentele negative se atenuau. Si peste toate acestea mi-am spus ca am in mine toate resursele de care am nevoie ca sa merg mai departe, ca frumosul nu a incetat niciodata sa existe in viata mea si ca am pentru ce sa merg mai departe…Si atunci am iertat, am iertat celuilalt macelul sentimentelor mele, si m-am simtit eliberata, linistita. Mi-am deschis sufletul si i-am spus celuilalt ce simt fara sa astept nimic in schimb, si asta m-a eliberat…si am acceptat prezentul…

Cu tine am facut pace… acum trebuie sa fac pace cu mine…

Publicitate