Două întrebări

Am stabilit că te iubesc!
Chiar și de când o simt am o idee
Dar cum și cât, deloc nu m-am gândit
Da-ți fac acum un scurt răspuns la cheie!

Cu hohote de râs mi se intamplă
Să te iubesc când mă privesti nătâng,
Sorbindu-mă mutește din priviri
Tot balansând pe rând piciorul drept și stâng!

Cu priviri deochiate te iubesc uneori,
Cu buze dulci și moi, cu trupul arzător,
Cu mâini scormonitoare, cu degete flămânde,
Cu gura-ntredeschisă mușcându-te ușor…

Cu calm și liniștit, te mai iubesc apoi,
Complet înfășurată de brațele-ți blajine,
Când inima aș vrea să mi-o lipesc de-a ta
Și sprijin să gasesc în tine pentru mine.

Rațional, pragmatic, te pot iubi mai rar
Dar totul e posibil cand calcul matematic
Devine existența, cotidian banal
Cu zile scurse-ntruna, curgând axiomatic!

Cu lacrimi uneori îmi împletesc iubirea
Când sufletul ți-e trist, și doare undeva,
Când rătăcești străin de tine și de toți,
Când singurul prieten ți-e verbul “a uita”!

Iar uneori iubirea se transformă-n furie,
Când neputință simt, când nu pot să te-ating,
Cand prea mult îmi lipsești, și când nu ești cu mine
Și când fără cuvinte de dorul tău mă sting.

Cu zambet și lumină te iubesc cel mai des,
Cu-ncredere, speranță, răbdare și tandrețe,
Cu clipe măsurate în pași de certitudini,
Cu bucurii trăite pe nu știu câte fețe.

Cât despre cât de mult te iubesc azi sau maine,
Sau despre cât de tare te-oi fi iubit cândva
Nu pot decat să spun că dragostea îmi este
Mereu la fel de mare cât e inima mea…lipită de a ta!

Publicitate