Descântec

Doamnă, dă-mi piciorul drept
Să-l aşez uşor pe piept,
Să-ţi simt degetele fine
Lunecând uşor pe mine.

Să-mi simţi trupul cum tresare
De-o nebună-nfiorare
Când cu ochii-ţi mari şi verzi
În dorinţa mea te pierzi.

Muşcă-mi carnea mult fierbinte,
Printre dinţi rostind cuvinte
De iubire şi plăcere
Pentru clipe efemere.

Doamnă, simţi cum am turbat
Şi de toate am uitat
Când cu limba, cald, ţi-am lins
Sudoarea ce s-a prelins

Dintre coapsele-ndoite,
De-abdomenul meu lipite
Într-o lungă-mpreunare
Preschimbată-n deşănţare?

Buzele ţi le deschide,
S-atingi gura când se-aprinde
Într-o tandră răsuflare,
Căzând într-o-mbraţişare

Cu arome emanate
De lichide-amestecate,
Nevăzute şi nespuse,
Suave, scumpe, intruse.

Când finalu-l simţi cum vine
Lasă-te uşor pe mine
Slobozeşte un oftat
Pentru ultimul păcat !

Doamnă, lasă-mă să-ţi scriu
Un roman pe mai tarziu
Fără virgule şi puncte
Doar extazuri cat de multe!

Publicitate